duminică, 30 august 2009

Dialog

cata patima intr-un suflet curat
cata ura in ochii unui copil nevinovat
si cat dispret a adunat in inima sa
ca pentru acum sa un aibe pe ce miza
viata cruda l-a lovit prea dur pe saracu' copil
prea multe ganduri negre au patruns in sufletul lui infantil
si de aici pana la tragedie
multe clipe n-o sa mai fie
se stinge, zadarnic se lupta cu sine
nu va mai fi viu pana maine
se zbate intre viata si moarte,
intre fericire si pacate,
intre tot ce-a iubit si ce detesta acum,
in curand trecutul lui va deveni doar fum

- inchide ochii copil fara vina,
vino cu mine,uita de lumina,
hai aici in intunericul mortuar
si asa destunu' tau e tare bizar.

- o intuneric sumbru!
ce luminezi cu focu' tau pamantu'
ce lumea ai transformat-o in calvar,
spune-mi ca ce aud e doar un cosmar!

- o fiinta fara de putere!
mintea ta a incetat de mult sa spere,
vino cu mine, alaturi iti sunt
si aici, si in mormant.

in fata mortii copilul cedeaza descumpanit
iar finalul devine morbid,
in acea camaruta se stinge un suflet curat
iar viata parintilor devine un iad.

duminică, 28 iunie 2009

Sti cum e sa te increzi in ceva atat de mult?
Daca da...atunci sti cat doare cand acel ceva se transforma in pulbere...
Dar n-am de gand sa ma inchid intr-un bloc de sticla, sa-mi plang de mila ..nu .... categoric nu ! Ci vreau sa traiesc, sa respir si sa zambesc. Sa ma intind pe nisip si sa ma bucur de muzica si de mare.
Dar nu vreau sa fiu singura! Singuratatea ma deprima si ma face sa-mi fie frica de viitor.
Cand sunt singura ma gandesc la copilaria mea, la bancutza aceea din parcul devastat, la bancutza aceea unde incrustasem fiecare cate o mazgalitura, iar acele amintiri imi aduc pe buze un zambet nostalgic, si simt cum imi inund ochii in momentul in care imi aduc aminte cum jucam ascunselea iarna in acelas parc care era invadat doar de sufletele noastre de copii ratacitori. Sau cand ma mers la colindat, ori vara cand cantam melodiile de la aia "cimitir de amintiri/ inimi frante si iubiri/ia la tine si ingroapa/inca o iubire moarta" sau "oare/sti tu oare/cat doare /o vorba rece/si-o privire-nselatoare " si da chiar doar toate aceste amintiri.
Acum ce mai am? cativa prieteni ici colo, putin dar buni ... insa ce ne rezarva viitorul?
Intodeauna visam la un viitor romantat si cand colo ramane doar praful, ne dorim sa facem atat de multe lucruri mari si uitam cat de mici suntem, vrem sa etalam o mimica de om fericit si cand colo sufletele noastre micutze sunt triste.
Eu nu mai vreau masti, nu-mi plac, eu vreau sa fiu eu ,sa zic ce imi trece prin minte. Sa plang in momentul in care imi vine sa plang, sa ma joc in loc sa ma gandesc ca am 19 ani si am responsabilitati de om major, sa cant si cand vecinii imi bat in teava. Si vreau sa rad, cu pofta cu care radeam cnad eram copil, sa cred, sa sper.

luni, 15 iunie 2009




Toti ajungem intr-un moment al vietii "Anemona", toti ajungem sa realizam intr-o zi ca suntem dependenti de ceva, unii dintre noi dependenti de dragoste, dependenti de siguranta, altii dintre noi dependenti de bani. Dar ce faci cand pierzi tot si singurul lucru ce-ti ramane e o doza? O doza de fericire pe care o intalnesti in momentul in care intri in contact cu o pulbere alba ce o dizolvi intr-un ser?


Ajungi sa-ti pierzi notiunea realitatii si traiesti din inchipuiri, negi faptul ca esti sclavul narcoticelor, si te complaci in aceas stare fara sa vrei sa constientizezi ca te omori putin cate putin.


Si de ce tot mai multi tineri apeleaza la droguri? Si de ce tot mai multe magazine cu droguri legale apar in orase mai rau ca ciupercile dupa ploaie? Tinerii sunt teribilisti cred ca e cool sa prizeze o doza in discoteca, sau pur si simplu afara cand stau la coltul blocului. Altii de prea slabi, gasesc un refugiu in lumea aceasta alba si degradanta.


Nici povestea Anemonei nu-i cu mult diferita, dependenta de dragoste ajunge sa piarda persoana iubita, fericirea ii este cumparata cu bani, iar dupa moartea lui Marc singurele clipe de fericire erau sub efectul drogurilor, insa cat timp dureaza aceasta fericire iluzorie? Pana trece efectul drogului ... apoi te confrunti cu starile binecunoscute de sevraj "Tremuram de frică, de frig, de nervi dar nici nu ştiu, pur şi simplu nimic din ceea ce simţeam nu avea un motiv logic, raţional. Auzeam voci, şi paşi, auzeam bătăi în geamuri şi în uşi, era ingrozitor!. De frică stăteam doar într-un colţ al patului, mă legănam şi aveam impresia că din clipă în clipă cineva îmi va sparge uşa . Când încercam să mă odihnesc, aveam coşmaruri cum că nişte vietăţi ciudate îmi iau copilul, şi încercam să mă zbat, să le înfrunt, şi de fiecare dată dădeam greş şi atunci mă trezeam toată o apă şi tremuram de groază!"

miercuri, 15 aprilie 2009

Just me...


Sunt o straina, la fel ca si lumea de care te lovesti in fiecare zi pe strada, o straina ce nu cauta popularitate.
Nu vreau sa fiu catalogata o papusa, nu vreau sa fiu jucaria nimanui, nu ma intereseaza persoanele ce cauta sa vada doar ambalajul, insa, pentru majoritatea continutul nu conteaza. Nu sunt victima modei, sunt doar Eu si atat, iar acest Eu e in continua cautare.
Nu sunt adepta a "linsului in c_r", cine are urechi de auzit adevarul bine, cine nu, sa asculte minciunile frumoase spuse de altii in continuare.
Iubesc sa fiu Eu, fara sa ma ascund in spatele unei masti, imi place sa cunosc oamenii, imi place sa creez, sa visez cu ochii larg deschisi, insa atunci cand ma trezesc la realitate, imi dau seama ca ma hranesc doar cu inchipuiri ca viata e altfel, e cruda si fiecare zambet iti este platit cu lacrimi, ca oamenii nu mai sunt oameni, sunt niste brute, cati din noi am privit o persoana si ne-am gandit "Oare cum gandeste acea persoana" sau " oare ce viseaza acea persoana", putini asa-i? majoritatea spun " moama ce buna/ bun e aia/ala".
Traim intr-o lume a non-valorilor si ne amintim de persoanele cu adevarat valoroase abia cand ele nu mai sunt, e trist, Eu-l meu nu vrea sa traiasca in jungla asta, el e naiv inca mai vrea sa creada in zambete sincere, in priviri calde, in cuvinte prietenoase.